Cum am demarat, cum am evoluat?
Programul umanitar #SolidarSocial a fost inițiat de Asociația Adi Hădean, in prezent Black Sea FooDignity, urmând calea deschisă, încă din anul 2015, prin crearea de proiecte culinare și sociale ce veneau în sprijinul comunității.
A început din nevoie, în aprilie 2020, în perioada stării de urgență. Era nevoie de o mare solidaritate socială în acele zile în care toți ne simțeam puși la mare încercare. Și, cum fiecare acțiune are și o reacțiune, noi am ales să reacționăm, să nu stăm pe margine și să încercăm să ajutăm prin ceea ce știm să facem mai bine: să hrănim oamenii. Ne-am îndreptat, la început, spre cei care aveau cel mai mult nevoie de o masă caldă pe zi: persoane aflate în dificultate, persoanele vârstnice aflate în izolare și fără posibilitatea de a-și asigura singure o hrana caldă zilnică, precum și medicii și personalul medical din spitalele Covid.
Cum am demarat, cum am evoluat?
Am avut nevoie de contribuția tuturor celor implicați în crearea și implementarea unor mecanisme care să se sincronizeze, să funcționeze perfect, pentru că nu era loc de jumătăți de măsură. Să faci 1200 de porții de mâncare nu a fost lucru ușor. În decursul ultimilor 3 ani nu numai că am menținut, dar am și extins teritorial programele Black Sea FooDignity. Astfel, asistăm punctual, în situații de criză, cât și consecvent, în zonele și categoriile defavorizate sau în centrele de asistență socială. Ni s-au alăturat parteneri care ne-au susținut și ne susțin enorm și astăzi. În continuare, încercăm să atragem mulți alții pentru orice pot dona: alimente, donații în bani, materiale, logistică, materiale de protecție, voluntariat. Este nevoie de foarte mult ajutor și, alaturi de toți cei care doresc să contribuie, lucrăm să extindem acest program ce și-a dovedit eficacitatea cu fiecare pas făcut înainte.
,,Am pornit #SolidarSocial ȋntr-o suflare, nu a fost nevoie să stau pe gânduri, a fost o decizie luată pe loc, ȋmpreună cu soția mea.
M-am gândit, ȋntr-adevăr, că mulți dintre prieteni și colaboratori ȋmi vor fi alături, că vor fi companii din domeniu care vor dona alimente rămase pe stoc și angajați din industrie care vor vrea să devină voluntari.
Ȋnsă, nu mi-am imaginat nicio secundă că această campanie va căpăta o asemenea amploare. Atât cunoscuți, cât și oameni cu care nu interacționasem niciodată se alăturau, zilnic, proiectului, iar capacitatea noastră de gătit și livrare a crescut permanent.
A fost genul acela de experiență care ȋți schimbă, cumva, viziunea asupra lumii, ȋți dă ȋncredere că, și ȋn cel mai negru scenariu, există luminița aceea celebră pe care o așteptăm cu toții.”